Peter Kovacs a făcut o radiografie a echipei, fiind convins că Vâlcea nu poate greși drumul spre finala Ligii Campionilor dacă lucrurile sunt făcute ca la carte.
Ați fost convins ușor să acceptați oferta Oltchimului? Nu au fost tratative dificile, pot spune chiar că ne-am înțeles din toate punctele de vedere de la prima întâlnire.
Cum ați găsit campioana României? Oltchim este o echipă foarte puternică și poate să câștige în fața oricărui adversar. Formația a crescut de la meci la meci, de la turneu la turneu, în special la Bad Urach. În Germania, echipa a jucat perfect în anumite reprize, astfel că la pauză nu am avut ce să le spun jucătoarelor, decât să le felicit.
V-ați propus să schimbați ceva în mandatul dumneavoastră? În primul rând contează să ai o apărare bună, ați văzutcă, de exemplu, în finala Ligii, Oltchim a marcat în tur doar 22 de goluri, dar a primit 29. Nu avem nicio garanție că putem marca în fiecare meci măcar 35 de goluri, așa că trebuie să primim cât mai puține. Îmi doresc mai multă disciplină tactică, iar în atac să avem răbdare pentru a găsi soluțiile cele mai clare. Este foarte important să ținem mingea la noi cât mai mult. „Nu am vorbit cu Radu Voina”
Obiectivul este clar: o nouă finală. Îl puteți atinge? Toate jucătoarele care sunt acum în lot pot juca la un nivel înalt. Echipa este competitivă și are puterea să joace din nou finala Ligii Campionilor și chiar să o și câștige. Toată lumea trebuie să muncească pentru ca echipa să-și îndeplinească obiectivul: jucătoare, staff tehnic și conducere. Orice amănunt contează, dar, dacă toți mergem în aceeași direcție, nu putem greși drumul..
Ați vorbit cu Radu Voina după ce ați preluat Oltchimul? Îl cunosc din perioada când jucam împotriva lui, este un om deosebit, dar, de când am venit antrenor la Oltchim, nu am vorbit cu el. PROGRAMUL PRIMEI ETAPE Feminin, azi: Buzău – Zalău (ora 18:00, Digi Sport); Mâine: Rulmentul – Tomis (ora 17:00, Digi Sport), Oltchim – Craiova (ora 18:00); Duminică: Deva – Baia Mare (18:00), Reșița – Oțelul (16:00), „U” Cluj – Roman (17:00), Brăila – CSM București (11:00) Masculin, azi: Pandurii – Steaua (ora 18:00, Digi Sport); Mâine: Oradea – Suceava (18:00), Dinamo – Constanța (19:00, Digi Sport), „U” Cluj – CSM București (17:00), Odorhei – Reșița ¢
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER